Sărbători fericite!

După 20 de ani, zăpada a poposit din nou pe străzile Bucureştiului, cu două săptămâni înaintea Crăciunului. În 1989, pe vremea asta se întâmplau lucruri ameţitoare, românii cutreierau străzile în căutarea "libertăţii". La Patria rula Mircea, ultimul film notabil despre istoria medievală a Ţării Româneşti realizat la Buftea. L-am văzut şi eu atunci, cu tata, cu puţin înainte de începerea împuşcăturilor în Piaţa Palatului (actuală a Revoluţiei).


Ca în fiecare an, decembrie îmi transmite, pe rând, două sentimente antagonice. Mai întâi, tristeţea. În această perioadă revăd pe diverse posturi TV imagini filmate cu camere VHS de amator, în timpul evenimentelor din centrul capitalei. Cu fiecare nouă vizionare, constat că haosul din acele zile a fost mult mai mare decât credeam anul trecut, sau acum nu ştiu cât timp. Actori, regizori de teatru şi oameni obişnuiţi, aş spunea chiar ordinari, se îmbulzeau spre microfoane pentru a comunica tot felul de aberaţii către masele derutate din pieţe. Anonimi "iluştri" împărţeau între ei o putere iluzorie.
Generaţia mea era în clasele primare când sistemul comunist a fost desfiinţat, cel puţin formal. Am crescut în anii '90, odată cu o nouă Românie. Ne-ar fi plăcut ca ţara să fie a tuturor, nu doar a celor care au profitat imediat de labilităţile tranziţiei, s-au afirmat în balconul CC-ului, sau prin Piaţa Universităţii. Vreau să cred că atunci, în 1989, a început o schimbare în profunzimile poporului nostru, dar mi-e frică să nu fiu prea naiv. Această mare "schimbare la faţă a României" ar fi presupus o ruptură brutală cu trecutul ceauşist, pe care Brucan îl vedea bântuindu-ne pentru încă 20 de ani, cel puţin.
După 20 de ani, adică recent, au avut loc nişte comemorări previzibile. Regizorul Paul Cozighian (emigrant post-decembrist) s-a întors în ţară pentru a scoate de la naftalină nişte filmări inedite din timpul Revoluţiei, Radio România Cultural ne-a invitat la După 20 de ani – o dezbatere despre câştigurile şi limitele libertăţii, organizată în Biblioteca Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, Loredana Groza a dat interviuri la CNN despre rolul (minor) jucat de ea în evenimentele pomenite, iar Gala anuală 10 pentru România l-a invitat pe Gorbaciov, oaspete de onoare. Bătrânul dinozaur sovietic nu s-a prezentat, din motive de sănătate.
Eu am realizat un modest reportaj intitulat Sfârşit de decembrie în Bucureşti, după 20 de ani. Vorba lu' Sergiu: vizionare plăcută şi fiţi bucuroşi că sunteţi liberi !



Reportajul poate fi văzut şi ca un moment de reculegere în memoria celor care au murit acum 20 de ani. Printre ei se numără şi unchiul meu, Dinu Stoicovici. Dumnezeu să-i odihnească în pace! Am încheiat montajul cu imaginea unui brad, amenajat în spatele expoziţiei Asa a fost la Bucuresti - 20 de ani de la Revolutia Romana, din Pasajul subteran Universităţii. Bradul mi-a amintit de al doilea sentiment pe care mi-l transmite luna decembrie: SPERANŢA.

Sărbători fericite cu sănătate, pace şi lumină !

AVATAR

Ieri am înfruntat nămeţii pentru a ajunge la premiera lăudatului film Avatar la CinemaPro. De la Titanic (1997), James Cameron nu a mai făcut filme pentru cinematografele obişnuite. S-a "relaxat", probabil, o grămadă după succesul uluitor pe care l-a avut în '97, după care a început să lucreze la sisteme de filmare şi redare a imaginii în 3D, în special pentru formatul IMAX. Am văzut şi eu unul din puţinele documentare ale lui Cameron - Ghosts of the Abyss (2003), despre - ghici - nava Titanic (again) ! Oricum, a fost o experienţă IMAX cel puţin interesantă.
După 12 ani de "relaxare", regizorul unora dintre cele mai tari filme de acţiune pe care le-am văzut vreodată (T2 continui să îl laud, cu fiecare ocazie pe care o am), se întoarce. Avatar (2009) nu este un film obişnuit, dacă ar fi să îl judecăm numai din punct de vedere formal, tehnic. Arată grozav şi ne arată o altă lume. Aceasta este fascinantă, minunată, însă una singură, şi nu foarte diferită de a noastră. Filmul cu care am încercat să îl compar, automat, a fost Star Wars: Episode III - Revenge of the Sith (2005), o ultimă capodoperă SF de George Lucas, adică "tata la" James Cameron. Nu încerc să minimalizez rolul pe care l-a jucat Cameron în istoria Hollywood-ului ultimilor 20 de ani. Totuşi, nu (mai) e "the king of the world", aşa cum mulţi fani s-au grăbit să-l încoroneze, parafrazând un personaj din Titanic.
Cameron reiterează eforturi văzute anterior la Lucas, care ne-a plimbat prin mai multe lumi uluitoare în Star Wars-uri, doar că acelea nu erau în "real3D". Personajele din Avatar sunt interesante, nu nemaivăzute. Deşi la început am fost plăcut impresionat de film, pe măsură ce orele treceau eram cuprins de un cumplit sentiment de saturaţie şi deja-vu. Nu stau să înşir aici punctele slabe ale scenariului şi secvenţele care m-au obosit. Mi-aş fi dorit să nu observ aşa ceva la un cineast capabil, al cărui fan sunt în continuare. Din păcate, vârsta îşi spune cuvântul şi în cazul lui James. El este un obsedat al detaliului, ceea ce nu e rău când lucrezi în acest domeniu, însă Avatar este o producţie plină de excese. Începând cu bugetul şi terminând cu delirul CGI. Prea multă animaţie strică unui film cu Sigourney Weaver, o actriţă serioasă şi bine pregătită, care făcea furori pe vremuri în Aliens (1986), SF al aceluiaşi James Cameron.
Asta e. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că nu se mai fac filme "ca pe vremuri", pentru că publicul s-a schimbat. Trăim într-o lume din ce în ce mai asemănătoare cu cea din filme, adică din ce în ce mai sintetică. Nu vreau să insinuez faptul că publicul ar deveni mai retardat pe zi ce trece, din cauza lipsei majore de interes faţă de valorile reale ale culturii europene şi, poate, americane. Nu vreau să îl acuz pe James de acutizarea confuziei şi verzei din capul puştilor americani, prin intermediul basmelor cu iz ecologist. Înţelegeţi ce vreţi, eu sunt un simplu spectator din altă epocă.

Concert Stefan Banica Jr.

De Crăciun, Bănică Jr. ne-a obişnuit cu concertele sale rock'n'roll, la Sala Palatului. La începutul anilor 2000, când omu' nu era chiar atât de faimos, a făcut pe timpul verii reclamă şi pentru DERO Surf, "o marcă românească modernă şi, în acelasi timp, cu o tradiţie de peste 40 de ani". Am găsit fiţuicile publicitare de mai sus în timp ce scotoceam prin suveniruri vechi şi "vechiuţe".
Am fost la un singur concert de Crăciun de-al lui Bănică. Nu pot să spun că a fost ceva nasol, chiar m-am distrat. Nu la fel de distractivă mi s-a părut ultima emisiune Dansez pentru tine, unde am participat şi eu ca spectator, în Studioul 9 din Mediapro Pictures (ex- Buftea Studios).

„A fost, dar... CUM A FOST?”

Pe site-ul memoria.ro au apărut nişte discuţii interesante despre comunism şi Revoluţie, strârnite de tineri născuţi după 1989 ! Răspunsurile la diverse întrebări formulate de elevi vor apărea începând cu a 20-a aniversare ( sau comemorare ?) a evenimentelor din decembrie '89. Vă recomand din nou acest site.


Apropos de comemorări, zilele trecute a fost difuzat în paralel pe două posturi TV importante (TV5 şi National Geographic Channel) un miniserial de excepţie: "Apocalypse - La 2e guerre mondiale".
Realizat chiar acu', în 2009, documentarul aduce laolaltă materiale selectate după vizionarea a aproximativ 700 de ore de bruturi !! Din Europa până în Pacific, din Japonia până în Africa de Nord, şi din S.U.A. până în Siberia, filmul reconstituie, cu o tenacitate lăudabilă, fresca apocaliptică a celui mai distrugător război din istoria cunoscută. Ultimul cadru al genericului - sărutul dintre un soldat şi iubita sa, după atâta sânge şi moarte, afirmă din nou speranţa că omenirea nu va mai trebui să suporte vreodată aşa ceva.

Punctul pe Romania

Recent am găsit o scrisoare primită acum 9 ani, din partea - ghici a cui ? - a lui Emil Constantinescu. Cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani, toţi tinerii au primit atunci încurajări din partea unui preşedinte care urma să renunţe la o a doua candidatură. Scrisoarea confirmă bunele intenţii ale acestui profesor degradat la nivelul de politician, care a fost îndelung beştelit pentru performanţele sale prezidenţiale. El a avut, totuşi, bunul simţ să se retragă...

Am considerat că scrisoarea lui Emil poate fi completată de textul lui Pleşu, Punctul pe "i", publicat într-o revistă românească de psihiatrie (!) - PSYCHIATRY- Romanian Free Psychiatrists Association (APLR) - Review No.12 - Dec. 2009. Îl prezint şi eu, în întregime:

"România e,în multe privinţe o alcătuire paradoxală. De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat.
Reuşim lucruri care,în mod normal, nu merg împreună. Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că una peste alta ţara funcţionează, aşa paradoxală, improbabilă cum este! Să dăm câteva exemple:
Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie.
Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce.
O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste.. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, "sistemul" te omoară.

Alt miracol: avem o mare concentrare de "atracţii turistice" şi n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general.
Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că "străinul" trebuie jumulit.
Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici.
Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea.
Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.

Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinărirea limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri
naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm.
Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreţ tot mai mare.
Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm; suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă.
Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blocheaza, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit.
În rezumat, s-ar spune că ori avem revoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nici-o evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum.
Creşterea organică, cu rezultat conştient şi previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără....".

Home Alone de Mos Nicolae

Şi în acest an ne-a vizitat Moş Nicolae - am primit nişte ciocolăţele minunate ! Îi mulţumesc şi îl aştept cu nerăbdare, deja, pentru anul viitor.
De Moş Nicolae, la ProTV am revăzut, a suta oară probabil, un film demenţial - Singur acasă (Home Alone, S.U.A. 1990). Pot să dau din greşeală pe postul unde "rulează" acest film şi nu mă mai pot dezlipi ! Home Alone face parte din categoria filmelor irezistibile şi provocatoare de dependenţă. Îmi amintesc şi acum seara în care l-am văzut la cinema, în urmă cu ani buni. Macaulay Culkin, Joe Pesci şi Daniel Stern sunt responsabili pentru o comedie cum nu s-a mai văzut de atunci. Americanii, din ce în ce mai lipsiţi de imaginaţie, au tot pastişat acest scenariu conceput de John Hughes, talentatul autor al lui Planes, Trains & Automobiles (1987), alt film memorabil. Scena din biserică, unde copilul Culkin se întâlneşte cu vecinul aparent înfricoşător şi discută despre viaţa de familie, rămâne un moment deosebit. Home Alone, ca şi Die Hard (1988) sunt, de peste un deceniu, printre preferatele publicului de Sărbători.

De 1 decembrie

Azi noapte trebuia să pregătim nişte usturoi, în caz de strigoi. A fost Noaptea Sfântului Andrei, care în folclorul vechilor daci s-a suprapus peste sărbătoarea "lupului", aşa cum aflăm şi din filmuleţul montat cu Rodica Mandache, pus pe YouTube acum câteva săptămâni. Sfântul Andrei a fost martirizat în insula Patras, iar "când a murit, s-a dezlănţuit o furtună mare, cu ploaie, trăznete şi fulgere, cu întuneric pe tot pământul"...
Poate şi datorită Sfântului Andrei, Apostolul care ne-a creştinat pe noi, românii, dar şi datorită lunii decembrie, care marchează împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din 1989, în aceste zile mă gândesc mai mult la ideea de sacrificiu. Ce (mai) înseamnă pentru noi, contemporanii anului 2009, sacrificiul ? 1 decembrie marchează Unirea, un moment care nu se putea realiza fără jertfa unora dintre români. Incredibil, dar a existat o vreme în care compatrioţi de-ai noştri au pierdut totul, pentru ca ceilalţi să câştige ceva.
Mie, personal, mi-e dor de ţara numită România. "Era cândva" o ţară a tuturor românilor, în care dispreţul faţă de aproapele nu era atât de evident. O ţară în care se mâncau cozonaci de casă iarna şi porumb fiert vara, se cânta Steaua sus răsare! în preajma Crăciunului, şi se puneau bomboane cu marţipan în brad. Era un loc pe care nu îl înjuram şi nu îl terfeleam zilnic prin noroi. Era şi un loc al viselor, nu doar al coşmarurilor. Acolo eram împreună, acolo ne simţeam acasă, indiferent de vârstă, religie, sau etnie. Aş vrea să ne întoarcem acolo, şi nu doar azi, de Ziua Naţională.
Trăiască România, "ţara mea de dor"!



Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
de Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Pigeon: Impossible

Apropos de Apocalipsă, am vazut o animaţie haioasă pe YouTube - Pigeon: Impossible.



În aceeaşi ordine de idei, am publicat pe Scribd un referat mai vechi de la CESI, unde am realizat o analiză comparată plecând de la o pictură de Bosch şi de la textul Apocalipsei Sfântului Ioan Evanghelistul. Puteţi citi chiar aici:
Imagini ale corpului în Apocalipsa după Ioan şi Sfântul Ioan în Patmos de Hieronymus Bosch

Bonus, Clipa de artă a lui Sorin Ceauş despre Bosch la Veneţia!


Bosch la Venetia

Clipe de Arta pe Trilulilu

De astăzi, iubitorii artelor plastice şi ai filmelor documentare pot urmări pe Trilulilu o retrospectivă a serialelor create de colegul şi colaboratorul meu, Sorin Ceauş la Prima, AXA şi SensoTV. Pot fi (re)văzute episoade din Clipart, Clipa de artă, precum şi din documentarele deosebite dedicate unor importante expoziţii de la M.N.A.R., dar şi din Veneţia (Palatul Dogilor). Printre preferatele mele se numără În grădină şi Bosch la Veneţia. Iată şi altele:


Ganduri despe viitor
Vezi mai multe video din Film


Adina Nanu despre Sabin Popp
Vezi mai multe video din Film


Madona
Vezi mai multe video din Film


Rembrandt - fragment
Vezi mai multe video din Film


In gradina
Vezi mai multe video din Film

"The Berlin wall had to fall, but today's world is no fairer"

Semnalez apariţia unui articol important pe site-ul publicaţiei britanice The Guardian. Din câte se poate înţelege, chiar Gorbaciov este autorul acestui text, întocmit pentru conferinţa Forului Politic Mondial (World Political Forum conference) Twenty Years After: The World(s) Beyond the Wall, desfăşurată în Italia, 9-10 octombrie 2009. Mihail Gorbaciov se menţine în forma unui critic responsabil al actualului sistem "global", girat de S.U.A., care riscă să împingă civilizaţia către limitele indecenţei. După cum observa şi un internaut comentator (hermionegingold), ultimul preşedinte al U.R.S.S. pare mai bine pregătit ca om politic decât mulţi dintre actualii lideri de pe "scena mondială".


"Today, as we sit among the ruins of the old order, we can think of ourselves as active participants in the process of creating a new world. Many truths and postulates once considered indisputable, in both the east and the west, have ceased to be so, including the blind faith in the all-powerful market and, above all, its democratic nature. There was an ingrained belief that the western model of democracy could be spread mechanically to other societies with different historical experience and cultural traditions". Citiţi articolul, e highly recommended.

2012

Să nu uităm că Sfârşitul Lumii trebuia să se întâmple încă din anii '90. "3 billion human lives ended on August 29th, 1997" - iată propoziţia cu care începea legendarul T2 - Ziua Judecăţii (1991). În 1999, alt an fatidic (care conţinea "cifra fiarei" întoarsă), tot un film cu Arnold Schwarzenegger purta numele End of Days. Urmau superproducţiile orchestrate de Roland Emmerich, acest Mozart al dezastrelor "pe celuloid" - Independence Day (1996), Godzilla (1998), The Day After Tomorrow (2004). Dintre ele, doar 2012 (S.U.A. 2009) conţine timide aluzii la ideea teologică de Apocalipsă.
Chipurile, mai multe civilizaţii vechi ar fi calculat data la care omenirea va suferi un cataclism de proporţii planetare. Ceva similar evenimentului care a dus la dispariţia dinozaurilor, cu milioane de ani în urmă. Guess what ? Data se apropie, este vorba chiar de anul 2012 ! Emmerich a preluat noua dată apocaliptică şi, alături de noul său co-scenarist şi compozitor - Harald Kloser (înlocuitorul lui Dean Devlin) a conceput pentru anul acesta un film care s-a dovedit a fi "the mother of all disaster movies (and the father, and the extended family)", vezi Roger Ebert. După cum ne arată şi trailerul de mai jos, aşa ceva nu s-a mai văzut ! Calamităţi s-au mai pus pe ecran, inclusiv în filmele lui Roland, dar parcă nu în halul ăsta. Efectele digitale au ajuns la nişte performanţe uluitoare, anticipate de unii (vezi Lucas, în primul rând). Şosele suspendate rupte, blocuri ciocnindu-se între ele, maşini zburând din parcări supraetajate şi trenuri plonjând în adâncurile pământului - nimic din toate acestea nu mai necesită machete, păpuşi, sau filmări combinate. 2012 conţine nişte animaţii computerizate atât de veridice, încât spectatorii pot considera că au asistat la o repetiţie generală a Sfârşitului Lumii !



Preocuparea pentru Apocalipsă s-a accentuat în jurul anului 2000, din motive uşor de înţeles. Doar anul acesta, 2 SF-uri au vorbit despre distrugerea totală a Pământului şi perpetuarea vieţii în alte "condiţii" - Knowing şi Pandorum. Lumea întreagă, precum viaţa fiecăruia dintre noi, evoluează sub ameninţarea sfârşitului pe care nu îl putem anula, doar îl putem imagina sub diverse forme. Filmul 2012 trece repede şi uşor "la mişto" peste considerentele filosofice şi teologice ale problemei tratate, iar asta întăreşte în mod pozitiv scopul lui Emmerich, care este în principal distrarea publicului dornic de imagini şi întâmplări năucitoare. Totuşi, dincolo de distracţie, şi acest S.F. speră într-o continuare post-apocaliptică a umanităţii. "The end is just the beginning", glăsuieşte trailerul filmului. Să încercăm, totuşi, să ne îndreptăm şi spre semnificaţiile autentice ale Apocalipsei (Revelaţiei) Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, chiar dacă acest text canonic nu este pomenit decât în treacăt de personajul lui Woody Harrelson. Am adăugat două fotocopii ale Prefeţei la Tâlcuirea Apocalipsei de Sf. Andrei, Episcopul Cezareei Capadociei şi de Sf. Ambrozie, Episcopul Milanului. Această ediţie (1991) a celor două tâlcuiri a fost îngrijită de un părinte diacon care m-a făcut să privesc dintr-o perspectivă interesantă scrierea Sfântului Ioan, atât de răstălmăcită de-a lungul vremurilor. Vă invit să citiţi în întregime Prefaţa, scrisă într-un stil simplu, dar elocvent, iar apoi să vă mai gândiţi odată la filmele apocaliptice.

Clipuri pe YouTube si Imdb

Pe ekisest channel puteţi vedea câteva clipuri din vremea în care lucram la SensoTV. Interviul cu Manoel de Oliveira chiar este un document inedit, având în vedere ratingul scăzut al fostei televiziuni Senso, deci numărul foarte mic de telespectatori care l-au văzut (if any). Noaptea Sf. Andrei este un episod interesant dintr-o veche emisiune pe care o montam cu Rodica Mandache (coloana sonoră, lectura şi ilustraţia sunt de pomină!).







Pe Imdb a fost updatată pagina faimosului cineast Alexandru Stănescu, care îşi prezintă acolo două dintre scurtmetrajele realizate în 2008. Trailerele şi alte fragmente video sunt highly recommended !

Gheorghe Dinica l-a urmat pe camaradul său, Ştefan Iordache

În cursul zilei de ieri, Gheorghe Dinică a decedat la Spitalul Floreasca. Marele actor român îngroaşă lista dispariţiilor brutale de pe scena artistică autohtonă din ultima perioadă (camaradul său Ştefan Iordache l-a precedat acum un an). Sergiu Nicolaescu spunea ieri în timpul unei intervenţii televizate: "Nea' Dinică, ne revedem curând !". Să sperăm că nu va fi prea curând, nici pentru legendarul regizor, nici pentru alţi mari actori români! Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care nu mai sunt printre noi.



Emisiunea "Arte în realitate", demult înlăturată de pe sticlă, ediţia cu Gheorghe Dinică (2006)

SURROGATES

După o oră jumătate petrecută în traficul bucureştean, am ajuns în sala de la Mall, în timpul producţiei Surrogates (S.U.A., 2009). Aveam poftă de un nou film marca Bruce Willis, iar S.F.-ul realizat de Jonathan Mostow s-a dovedit un astfel de film. Urmăriri, roboţi, eroi salvatori ! Mi-aş fi dorit ca scena finală, în care păpuşile teleghidate se prăvălesc unele peste celelalte, blocând viaţa artificială a oraşului, să poată deveni realitate după ora 6 seara, în Bucureşti ! Mi-ar plăcea să-i pot deconecta deodată pe toţi şoferii îngrămădiţi pe Dorobanţi şi Magheru, după care să le călăresc vehiculele cu mica mea maşinuţă, în drum spre filmul la care încerc să ajung la timp... Vise, taică, vise...

Surrogates este o nouă fabulă hollywood-iană deghizată în S.F. E evidentă aluzia la lumea actuală, "internată" în internet. "Mes", Facebook, Twitter, Netlog şi alte asemenea tărâmuri virtuale au cucerit o mare parte a populaţiei globului. Sunt mijloace noi de comunicare, ne-au adus şi mai "aproape" unii de ceilalţi, prelungind rolul tradiţionalului telefon, care servea necesităţii moderne de a fi "împreună de la distanţă".
Recent m-am revăzut cu colegii de gimnaziu, am scris deja despre asta pe blog. Nu credeam că îi voi mai vedea, cel puţin în viitorul apropiat. Nici măcar din greşeală nu m-am întâlnit cu ei în ultimii 12 ani (pe unul, doi i-am zărit pe stradă, am conversat fix jumătate de minut, şi atât). Facebook-u' a reuşit să ne readucă împreună, pentru o după-amiază minunată. Tot Facebook-u' ne va ţine "conectaţi" în perioada următoare, probabil. "Avatari", "nick"-uri, link-uri, poze, filme, texte, iată elementele interfeţei care ne ajută să "comunicăm". Sunt acestea nişte surogate ? Într-o anumită măsură, da. În aceeaşi măsură în care şi vocea auzită la telefon este surogatul persoanei cu care comunicăm ? Nu ştiu. Cert este că net-ul ne permite o dedublare gratuită şi foarte comodă, iar, la nevoie, falsificarea eului.
Adoptăm din ce în ce mai multe "prelungiri tehnologice" ale corpului şi minţii noastre, pentru a ne adapta la o lume "nouă". În ce măsură ne păstrăm identitatea ? Iată şi întrebarea la care Bruce Willis găseşte un răspuns, bineînţeles, după ce salvează omenirea (fără victime umane).

FACEBOOK and VIMEO news

În ultimele săptămâni, activitatea mea pe FACEBOOK s-a intensificat, mai ales datorită unei întâlniri cu foştii colegi de şcoală generală şi gimnaziu. Ce dor mi-a fost ! Iată aici doar câteva imagini din cele "publicate" şi pe FACEBOOK.

Sfârşit de an şcolar 1992

Reuniune - octombrie 2009

Desen din timpul şcolii

Ziarul clasei noastre

"Portretul săptămânii": Ghiţă Cristian

Plecând de la amintirile din şcoală, am scanat şi alte fotografii vechi care adună figuri deja celebre pe "meridianele" noastre:

Herăstrău - 1990

"La Dan la ţară"

Ziua mea - 1996

La munte cu Druschy - pe "stânca Franz Josef"

Din ceaţa "viselor" s-au mai ivit şi nişte filmuleţe din facultate, dintre care o parte au fost prezentate deja pe YouTube. Nevertheless, le-am "redifuzat" la o calitate ceva mai bună pe Vimeo. Între timp, pe YouTube-ul nostru iubit au mai apărut nişte trailere surprinzătoare, editate de subsemnatul, bonus o inedită animaţie cu ace - tot din vremea facultăţii !

Pe nisipuri miscatoare from stanescu alexandru on Vimeo.

Morgenstimmung from stanescu alexandru on Vimeo.

Noi linkuri interesante

Pentru amatori, recomand blogul Oraşul lui Bucur, unde se pot admira ilustrate bucureştene vechi (excepţionale !!).

În altă parte (aici) se pot vedea panorame virtuale din mai multe locuri sacre ale Ierusalimului. Calitatea imaginilor este deosebită !

Filme pe Vimeo

Filmele lui Alexandru Stănescu pot fi văzute şi pe Vimeo, începând cu această săptămână. Pe alocuri, calitatea poate fi mai bună decât cea de pe YouTube.

Zambetul arhaic from stanescu alexandru on Vimeo.

Arabela se vrací !

Azi dimineaţă, pe TVR 2, am fost luat prin surprindere de un episod al serialului cehesc ARABELA ! Defapt era vorba despre o nouă serie, începută în 1993 (deci după căderea "Cortinei de Fier"), continuare a legendarei Arabele din anii '70 - '80. Nu prea îmi aminteam de aceste seriale, deşi personaje ca Rumburak, sau Xenia sunau destul de familiar. Oricum, mă bucur că TVR-ul mai difuzează filme pentru copii, mai ales din cele vechi, în care lumea basmelor avea o savoare aproape irecuperabilă în producţiile de astăzi.


Episod din vechiul Arabela (Cehoslovacia, 1979)

Zambetul arhaic si Independence Day

De astăzi puteţi urmări pe YouTube un fragment din documentarul Zâmbetul arhaic, pe care l-am realizat plecând de la textul referatului din decembrie 2007 (vezi aici).



Tot pe ekisest channel a apărut şi un montaj de forşpanuri videocopiate acum un deceniu de pe cândva celebrele posturi ProTV şi Tele7abc. Veţi recunoaşte seriale şi "blockbuster-e" de demult. Surprize, surprize ...

Gilliam strikes again !

Semnalez apariţia trailerului unui film special, care va avea premiera oficială vinerea asta: The Imaginarium of Dr. Parnassus. Terry Gilliam a lucrat la scenariu alături de Charles McKeown, cel cu care a mai realizat şi spectacularul The Adventures of Baron Munchausen (1988).
Trailerul promite multe, inclusiv ultima apariţie pe marele ecran a oscarizatului post-mortem Heath Ledger, înlocuit în timpul filmărilor cu nişte "dubluri": Johnny Depp, Colin Farrell, Jude Law. Să nu uit de genialul Christopher Plummer, care completează această distribuţie de excepţie.

Eu personal îi urez succes lui Gilliam, care împreună cu celălalt auteur de gen, Tim Burton, formează avangarda "fantasticului de calitate" în cinematograful american actual.

GHOST - Fantoma noastră iubită

Pe Acasă TV a fost redifuzat filmul Ghost ("Fantoma mea iubită", S.U.A. 1990). Ce se mai poate spune acum despre Fantoma mea iubită ? Este filmul care a confirmat statutul de superstar al regretatului Patrick Swayze (1952 - 2009), iar pe Demi Moore a propulsat-o spre roluri din ce în ce mai bune. Recent am aflat că este cel mai "închiriat" film al tuturor timpurilor !
Acum câţiva ani l-am văzut în timpul unei croaziere pe Marea Egee, într-o sală cu televizor şi scaune. Filmul era transmis de o televiziune grecească, iar semnalul TV nu era lipsit de purici. Cu toate acestea, am fost impresionat de reacţia sălii. Pasagerii feribotului stăteau pur şi simplu fermecaţi în faţa ecranului.
Ghost face parte din galeria filmelor pe care nu le poţi uita: personaje grozave, la propriu şi la figurat, o combinaţie rară de umor irezistibil şi tristeţe sfâşietoare plus Unchained Melody (Righteous Brothers) - o "piesă" care şi-a ocupat un loc privilegiat în sufletele noastre. Ca şi Patrick, odihnească-se în pace !

Animest 2009

Anul acesta, a 4-a ediţie a Festivalului Internaţional de animaţie ANIM'EST va găzdui, pe lângă competiţiile obişnuite, mastercalss-uri, mese rotunde, o aşteptată retrospectivă Hayao Miyazaki (n. 1941, Tokyo) şi o nouă proiecţie a deja obositor de faimosului documentar Generaţia desenelor animate. Joi, 8 octombrie, ora 12, la Cinema Union se va putea urmări GDA.
Pentru cei care nu au apucat să vizioneze de pe peliculă (ocazie rară în România !) Hauru no ugoku shiro/ Howl’s Moving Castle, sau Kaze no tani no Naushika / Nausicaä of the Valley of the Wind, mai există proiecţii azi, la Patria respectiv duminică, la Elvira Popescu. Deasemenea, vă invit să citiţi "recenzia" minunatului Sen to Chihiro no kamikakushi / Spirited Away (The Spiriting Away of Sen and Chihiro), pe care am postat-o acum 2 ani pe imdb.

Expozitia "fotopoetilor" 2009

Mâine, ora 18:30, va debuta expoziţia "Anul 2009" - a doua promoţie a Şcolii de Poetică Fotografică "Francisc Mraz", la Librăria Cărturesti, subsol.




Pentru mai multe informaţii legate de Şcoala de Poetică Fotografică "Francisc Mraz", intră aici. Urăm succes elevilor !

unHAPPY HOUR

De ce se numeşte Happy Hour o emisiune de pe ProTv în care sunt prezentate numai scandaluri şi subiecte sumbre ? Acum câteva zile Cătălin Crişan era întrebat cum se simte la Tribunal, după divorţ. Alaltăieri şi ieri am avut ocazia să vedem faţa ucigaşului Mihaelei Runceanu, amintindu-şi cum nu a făcut niciun rău nimănui. Apoi au apărut procurorul şi judecătorul cazului, care arătau cum, în ce fel şi de ce minte respectivul. Printre ei, o Silvia Dumitrescu cu lacrimi în ochi era invitată să interpreteze la alegere din frumoasele şlagăre ale Mihaelei. Eleva Silvia era sincer cutremurată de imaginile de arhivă şi de amintiri, iar spectatorii au fost cu siguranţă emoţionaţi de prezenţa ei elegiacă. Totuşi, ce caută aceste subiecte la HAPPY hour ??
Pe Mihaela Runceanu nu o putem uita, pentru că muzica ei minunată nu poate fi ucisă. Iată că au trecut 20 de ani, şi este mai vie ca niciodată !

La munte 2009

Am pus pe YouTube un film despre inedita vacanţă pe care am petrecut-o în august, la munte. Din Buşteni am ajuns la Tuşnad, iar de acolo am călătorit spre Lacul Sf. Ana, Cheile Bicazului, Lacu Roşu şi alte destinaţii unice în S-E Europei.

Horia Damian la MNAC

Ieri am asistat la vernisajul expoziţiei Horia Damian, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (alias spatele Casei Poporului). Am nimerit la vernisaj fără să ştiu nimic despre acest artist român care s-a "realizat" în exil (din 1946 a rămas la Paris). Colaborator al lui Fernand Leger şi Salvador Dali, printre alţii, Damian a expus în muzee importante precum Guggenheim New York, Musee d’Art Moderne de la Ville de Paris, MoMA New York, Stedelijk Museum Amsterdam, Centre Georges Pompidou sau Grand Palais, Paris.
Printre cei care l-au omagiat pe bătrânul artist (absent motivat de la eveniment), s-a numărat şi preşedintele Băse. Am fost surprins în mod pozitiv de scurtul lui discurs, lipsit de caracteristicile bullshit-uri politice.
Căutând un motiv imediat în spatele imensului prestigiu (re-)căpătat de Horia Damian în ţara natală, care abia dacă îl (re-)cunoaşte, am descoperit pe un panou, la intrarea în MNAC (după percheziţia corporală) un fragment de interviu, în care artistul afirma: "Arta serveşte la trăirea cu pasiune a vieţii, căci fără ea viaţa nu e nimic altceva decât singurătate, tristeţe, bătrâneţe, teamă de moarte. Ea dă vieţii un sens, o direcţie. Cred că există în viaţă o dimensiune ascunsă, o parte scufundată care susţine că sufletul e nepieritor (...) Partea conştientă a sufletului, adică gândirea obişnuită, crede că vom muri şi de aici decurge dificultatea de a trăi - pentru că în fond ţi-e frică de bătrâneţe şi moarte, ştiind că trecerea ta pe pământ e limitată, iar ca să scapi de asta, ai nevoie de alt fel de speranţă. Lucrarea artistică se situează tocmai în această parte scufundată din noi înşine care crede în nemurire. Arta porneşte de la extraordinara idee că nu vom muri niciodată şi tocmai de aceea ea face viaţa pasionantă, căci adâncul sentiment al acestei eventualităţi ne ajută să suportăm existenţa. (...) De ce să faci un tablou sau o sculptură ? Şi de ce să le priveşti ? Pentru că îţi dăruiesc o tresărire de viaţă, de speranţă".

Conversaţie cu Bern Wery, Paris 2009

Elastico pe LabforCulture

Mă simt într-un fel dator faţă de Lab for Culture cu acest post, pentru că m-au afişat şi pe mine printre bloggerii culturali ai Europei (vezi aici). Deci, la cererea acestui site, voi anunţa apariţia unui interviu cu 2 dintre co-fondatorii blogului cultural spaniol ELASTICO. Interviul, al 7-lea din seria iniţiată de Lab for Culture, pune în lumină câteva aspecte ale e-culturii şi ale e-muncii în colectivitate.

MEMORIA pe net

"Memoria.ro, creata de Fundatia Aspera, este o biblioteca digitala de interviuri, memorialistica, studii de istorie orala, carti si imagini din istoria recenta a Romaniei, prezentind evenimente politice, sociale si culturale ale secolului XX asa cum acestea se reflecta in constiinta celor care le-au trait". În acest fel se deschide prezentarea site-ului memoria.ro, pe care îl recomand celor pasionaţi de istoria recentă a ţării noastre. Salut iniţiativa în general, iar secţiunea cu fotografii vechi în special.

Paris, France 2009

Am selectat nişte imagini din frumoasa escapadă pariziană pe care am efectuat-o săptămâna trecută, în compania unor artiste emerite. Capitala "luminilor" s-a arătat puţin mai ponosită decât acum 10 ani, când am vizitat-o pentru prima oară. Poate criza asta financiară să joace vreun rol... Nevertheless, neanmoins Paris sera toujours Paris...

GRECIA ARHAICA

Pe Scribd.com am publicat recent un vechi studiu de la CESI (noiembrie 2008), pe care îl voi transforma, în curând, într-un scurtmetraj docu-poetic. Titlul este Zâmbetul arhaic şi se referă la statuile de kouros şi korai din Perioada Arhaică a Artei Greciei Antice (sec. VII-VI î.Hr.).

Zâmbetul arhaic

GDA - ediţie specială YouTube

La cererea copleşitoare a fanilor, am transcodat documentarul Generaţia Desenelor Animate într-o ediţie specială 16:9, în 5 părţi, pe YouTube. Vizionare plăcută !

Partea I

Partea a II-a

Partea a III-a

Partea a IV-a

Partea a V-a

Videos and news

Am descoperit pe YouTube nişte videoclipuri interesante, montate cu ajutorul ştirilor de televiziune şi al time-intervalurilor. Stilul acesta de montaj rapid a fost utilizat şi în cunoscuta serie Ştiri. Primele două sunt româneşti, ultimul este celebrul Ray of light.

Festivalul Cerbul de Aur / Festivalul Enescu

A început o nouă ediţie a Festivalului internaţional Cerbul de Aur, Braşov, România 2009. Festivalul George Enescu se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 30 august - 26 septembrie 2009, deci în paralel cu Cerbul (2-7 septembrie). Două evenimente muzicale de anvergură nu ar trebui să se concureze reciproc, mai ales pentru că cele două festivaluri se organizează o dată la doi ani. Nu ar fi mai interesant să fie programat Cerbul în anul în care nu e Enescu ? Astfel, am asculta muzică "de calitate" în fiecare toamnă. Pe deasupra, fiecare eveniment în parte ar beneficia de atenţie sporită.

GOLD fm

Începem luna septembrie, prima din noul An Bisericesc, prima din toamna calendaristică, cu o invitaţie la... Radio. Poate v-aţi fi aşteptat la o invitaţie pentru vreun spectacol din cadrul Festivalului Enescu. Acolo nu am. În schimb, vă pot asigura că Radio GOLD fm, pe care îl ascult de câteva luni în timp ce conduc prin Bucureşti, oferă un playlist excelent, compus din melodii frumoase ale anilor '60, '70, '80... şi altele. Go for it - 96,9 fm.

MADONNA la Izvor

Ieri noapte am fost la concertul Madonnei, în parcul Izvor. Copacii - ce au mai absorbit din poluarea emisă de spectatorii înghesuiţi pe iarbă, dacă se poate numi iarbă chestia aia prăfuită care acoperea solul cândva verde al parcului. Se pare că, nici după 2 decenii de "libertate", România nu a scăpat de maniile obositoare ale îmbulzelii şi "bulangelii".
Încă din şcoala generală m-am confruntat cu obiceiul cretin al administraţiei de a obliga grupuri mai mari sau mai mici să pătrundă în instituţii prin deschizături cât mai strâmte cu putinţă. Concertul Madonnei nu a cunoscut vreo excepţie. Spectatorii s-au confruntat cu acelaşi tratament pentru ovine mânate spre staul, unde urmau să fie înghiontite de diverşi nesimţiţi care se încăpăţânau să înainteze cât mai aproape de scenă, sau axfisiate cu fum de ţigară. Dar, cum spuneam, noroc cu cei câţiva copăcei din parc !

Cât despre diva pop, doar două cuvinte: babă nebună ! Madonna a fost huiduită, fluierată, iar apoi aplaudată de români nerăbdători (s-a lăsat aşteptată peste 40 de minute !). Femeia a reuşit să-şi bată joc de propriile melodii, în dorinţa de a fi "în pas cu moda". Am înţeles, a adus o armată întreagă de TIR-uri după ea - dansatori, sunetişti, maşinişti, recuziteri, regizori, baby-sitteri etc., în timp ce ea şi prietenul ei au venit cu avionul particular, dar toate aceste lucruri nu pot ţine locul muzicii bune. Nici varza stilistică a spectacolului nu a putut compensa abdicarea "Reginei" de la stilul care a consacrat-o: pop-u'. Albumul Sticky and sweet mă lasă rece, am venit la concert doar pentru 2 - 3 melodii din anii '80, care nici nu au fost cântate. Singura "bilă albă" a fost omagiul adus lui Michael Jackson (chiar după încheierea dubios de bruscă a show-ului a urmat, de pe CD, Wanna Be Startin' Something - poate singura piesă "curată" din program).
Dacă Madonna debuta azi, cu hiturile noului ei album, era doar o altă cântăreaţă ifosată care recicla nişte clişee "de discotecă". Chiar nu mai poate exista muzică fără subwoofer ? Am înţeles, luminile şi laserele ne fac să credem că trăim în secolul XXI, dar frecvenţele joase care sparg timpanele şi coastele ascultătorilor ? De unde vine plăcerea de a primi pumni în piept ? Nu voi înţelege niciodată.
Cititorii acestor păreri vor cugeta filosofic în sinea lor: "This guy is too old for this shit !". Dar despre o femeie care, la 51 de ani, se poate scălămbăi 2 ore aproape încontinuu ce să mai zicem ?
Iată şi părerea ProTV-ului:

StirileProTV.ro

CHANEL

Puţine lucruri sunt mai respingătoare decât o femeie care fumează în public, zic eu. Totuşi, nu luaţi în considerare această părere minoritară ! Gabrielle "Coco" Chanel a schimbat lumea fumând în nasul amanţilor şi făcând totul pe dos, într-o epocă în care femeia, fie ea şi occidentală, era încă o "întreţinută". Filmul biografic Coco avant Chanel (Franţa 2009, r.: Anne Fontaine) seamănă, într-adevăr, cu hitul anterior La môme (2007), dedicat cântăreţei Edith Piaf. Coco şi Edith au unele lucruri în comun. Printre acestea, performanţa care are de cele mai multe ori ca punct de plecare multă, multă suferinţă. Audrey Tautou interpretează cu eleganţă rolul principal, scenografia şi costumele sunt deosebite.

The Empire Strikes Back - de la scenariu la film

Voi împrospăta memoria fanilor STAR WARS cu o secvenţă care a schimbat cultura SF a vremurilor noastre: confruntarea revelatorie Vader-Luke din Imperiul Contraatacă (Star Wars: Episode V - The Empire Strikes Back,S.U.A. 1980). Am găsit recent întregul script al filmului pe net, de unde am extras un fragment pe care l-am pus faţă în faţă cu decupajul cinematografic. În mod dubios, ediţia specială a celebrului film conţine un personaj în plus, care nu exista în scenariul original. Cine recunoaşte actorul care interpretează respectivul personaj va primi o felicitare !

Secvenţa:


Scenariul:

"STAR WARS

Episode V -THE EMPIRE STRIKES BACK

Script adaptation by Lawrence Kasdan and Leigh Brackett

from a story by George Lucas

LUCASFILM LTD.

.............................................

CLOUD CITY

INTERIOR: GANTRY -- OUTSIDE CONTROL ROOM -- REACTOR SHAFT

Luke glances at the instrument complex floating away. At that instant, Vader's sword comes down across Luke's right forearm, cutting off his hand and sending his sword flying.In great pain, Luke squeezes his forearm under his left armpit and moves back along the gantry to its extreme end. Vader follows. The wind subsides. Luke holds on. There is nowhere else to go.

VADER: There is no escape. Don't make me destroy you. You do not yet realize your importance. You have only begun to discover your power. Join me and I will complete your training. With our combined strength,we can end this destructive conflict and bring order to the galaxy.

LUKE: I'll never join you!

VADER: If you only knew the power of the dark side. Obi-Wan never told you what happened to your father.

LUKE: He told me enough! He told me you killed him.

VADER: No. I am your father.

Shocked, Luke looks at Vader in utter disbelief.

LUKE: No. No. That's not true! That's impossible!

VADER: Search your feelings. You know it to be true.

LUKE: No! No! No!

VADER: Luke. You can destroy the Emperor. He has foreseen this. It is your destiny. Join me, and we can rule the galaxy as father and son. Come with me. It's the only way.

Vader puts away his sword and holds his hand out to Luke. A calm comes over Luke, and he makes a decision. In the next instant he steps off the gantry platform into space. The Dark Lord looks over the platform and sees Luke falling far below. The wind begins to blow at Vader's cape and the torrent finally forces him back, away from the edge."